Riscul în afaceri este ceva normal, este o componentă firească şi de neînlăturat din lumea afacerilor.
Diversitatea si multitudinea factorilor care generează riscul afacerilor determină diferite ipostaze de manifestare, cele mai importante fiind:
- Riscul de piaţă generat in principal de instabilitatea cererii, a vânzărilor si a preţului.
Cererea faţă de produsele unei firme este, de regulă, mai mult elastică decât stabilă, deoarece preferinţele şi orientările consumatorilor, nivelul preţului şi mărimea ofertei competitorilor sunt imprevizibile.
- Riscul economic (de exploatare) generat in principal de interactiunea structurii costurilor de exploatare (în fixe şi variabile) cu:
– variabilitatea cererii, care face încasările nesigure, ca de altfel şi posibilităţile de plată a furnizorilor şi de extindere a afacerii;
– fluctuaţia preţurilor de achiziţie a factorilor de producţie utilizaţi influenţează nivelul costurilor şi mărimea profitului firmei;
– calitatea activităţii de marketing, care poate influenţa sau nu firma să adopte modificările impuse de conjunctura pieţei;
– competenţa managerilor, reflectată în oportunitatea deciziilor luate, de care depinde ulterior succesul sau eşecul afacerii.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de pragul de rentabilitate, care permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Acest risc este descris de fluctuaţiile rezultatului exploatării. Structurile a caror evolutie trebuie urmarita si gestionata corect pentru a mentine acest risc la un nivel acceptabil sunt: cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea de punctul mort a producţiei vândute.
- Riscul financiar
Întreprinderile se confruntă în permanenţă cu un risc economic deoarece nu au un control mulţumitor asupra veniturilor viitoare. Dar, alături de acest risc, intervine încă unul suplimentar, ori de câte ori apelează la împrumuturi, care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) şi influenţează rentabilitatea întreprinderii – riscul financiar.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului exploatării şi se apreciază cu ajutorul coeficientului levierului financiar .
Importanţa acestui coeficient decurge din faptul că rezultatul net condiţionează atât beneficiul şi dividendele pe acţiune, cât şi autofinanţarea întreprinderii, care cointeresează personalul, acţionarii şi proprietarii ssocietatii.
Pentru a preveni riscul financiar firma trebuie să-şi calculeze şi să-şi asigure un prag de rentabilitate, configurat ca un interval de încredere şi nu ca un reper valoric predeterminat. Amplitudinea acestui interval este determinată de nivelul incertitudinii în care evoluează.
- Riscul datorat schimbărilor în tehnologie
Deoarece evoluţia tehnologiei are un rol atât de important în activitatea concurenţială, anticiparea schimbărilor în acest domeniu poate îmbunătăţi poziţia unei firme pe piaţă.
- Riscul valutar
Firmele, care folosesc devize pentru desfăşurarea activităţii lor, se expun riscului valutar. Acesta se manifestă sub forma posibilităţii înregistrării unor pierderi, fie ca urmare a păstrării sau încasării unei valute, fie datorită efectuării, sau numai a proiectării realizării de operaţiuni de schimb valutar, la o dată ulterioară predeterminată. Modificarea cursului de schimb la valuta deţinută sau la cea folosită într-un contract de credit în devize sau de import-export produc efecte diferite la părţile implicate, în funcţie de noul raport dintre valutele tranzacţionate.
- Riscul de faliment (insolvabilitate)
Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc activitatea, din care unele semnalează vulnerabilitatea, iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea.
Cumularea riscului economic cu cel financiar prin intermediul coeficientului levierului total (CLT) permite evaluarea riscului global – economic şi financiar – cu atât mai ridicat, cu cât cheltuielile legate de amortizare şi dobânzi deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.
Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare, care consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii la toate nivelurile, de la cel operaţional la cel strategic.
În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a posibilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare:
– solvabilitatea patrimonială;
– lichiditatea
– trezoreria
– rata rentabilităţii financiare
Falimentului nu este un fenomen brutal, ci un rezultat al unei degradări progresive a situaţiei financiare a firmei, riscul de insolvabilitate fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor.
Cauzele care pot conduce la faliment de multe ori sunt aceleasi, insa de multe ori nu sunt constientizate si monitorizate – nu invatam din greseli. De regula trebuie sa fim atenti la: reducerea activităţii; reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate; apariţia şi amplificarea problemelor de trezorerie, de management, falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul în lanţ, etc
Este foarte important, ca riscurile la care este supusa o afacere sa fie identificate, evaluate si monitorizate in mod corect. Acest tip de comportament ne va constientiza asupra urmatoarelor amenintari care dat fiind schimbarilor din economie si a comportamentului consumatorului pot aparea:
- Amplasarea greşită a afacerii. Politica de marketing inadecvata.
- Prea mult capital în active fixe. Eficienţa utilizării activelor fixe este scăzută.
- Lipsa de capital. S-au făcut investiţii prea mari în active fixe şi nu mai există suficient capital circulant pentru continuarea procesului de producţ
- Probleme cu creditele. Nu există resurse pentru rambursarea datoriilor.
- Proasta gestionare a stocurilor. Imobilizare de fonduri in stocuri.
- Expansiune necontrolată. Se lansează produse pe o piaţă care nu a fost cercetată în prealabil.
- Capitalizare neadecvată.
- Lipsa de experienţă şi de calificare. Nu există interes pentru ridicarea gradului de pregătire profesională a celor angajaţ
- Probleme cu personalul. Dacă activitatea merge prost personalul va fi tentat să îşi găsească alt loc de muncă.
- Birocraţia. Aceasta se găseşte în activităţile ale căror rezultate nu mai sunt satisfăcătoare